Am fost plecat 3 zile săptămâna această într-o tabără cu copii de clasa a II-a. Am întâlnit niște copii foarte inteligenți și extrem de frumoși. Petrecând 2 zile pline de activități cu ei am realizat multe lucruri. Există o sinceritate atât de frumoasă în ei încât pur și simplu ești atras de ea. Gândirea lor este una simplă, necomplicată, o gândire care nu amplifică lucrurile și nici nu le dă o altă semnificație decât cea pe care o au acestea.
Când mă gândesc la oameni, de cele mai multe ori îmi vine în minte faptul că nu putem să îi punem în categorii. Da, există asemănări şi diferenţe, tipare după care mulţi funcţionăm dar acestea sunt mai mult repere decât categorii. Cu toate acestea multora le place să intre într-o categorie ca şi cum a fi ca ceilalţi sau a face parte dintr-o turmă reprezintă mereu un avantaj.
Mă aflu aici, în Faţa Ta, din nou şi nu pot să nu remarc aceeaşi dragoste şi bunătate care mă întâmpină mereu şi mereu când aleg să Te caut. Pur şi simplu, nu pot nega că doar un moment petrecut alături de Tine e îndeajuns să mă facă să îmi doresc să merg înainte, fără să mai conteze lucrurile prin care am trecut.
Spunea cineva cu puţin timp în urmă că ceea ce lipseşte tinerilor din ziua de azi nu este perseverenţa, disciplina sau pasiunea ci chiar curajul de a lua decizii. Pe cât de interesant sună, pe atât e şi de adevărat. E nevoie de curaj atunci când iei anumite decizii fiindcă alegi să faci un lucru care ştii că în final va avea consecinţe.
Inima s-a deschis. Lumina a pătruns adânc, schimbând tot. Încrederea a fost zidită, din nou, pe adevărata Temelie. Siguranţa s-a descoperit în paşii făcuţi. Urmele erau tot mai clare. Ochii au reuşit să pătrundă în misterul gândurilor ce păreau departe. Promisiuni... acelaşi Legământ… au prins culori vii. Am început să zâmbesc în momentul în care am realizat măreţia ce mă înconjoară.
Îmi caut azi scuze să justific ce simt, ceea ce am făcut, dar nu găsesc nici una. Le ştii deja pe toate şi... cel mai bine le ştiu eu. Le-am folosit de prea multe ori şi am pierdut din vedere adevărata lor însemnătate. M-am pierdut într-o rutină pe care nu am vrut nicidecum să o recunosc. Şi încerc să vin din nou înaintea Ta.
Trăim într-o lume în care să foloseşti cuvinte mari gen "responsabilitate", "maturitate" sau "înţelepciune" e ceva ce fiecare (dacă nu aproape toţi) facem în mod obişnuit. Şi poate că nu e greşit nimic în asta atâta timp cât ceea ce spunem reflectă faptele noastre sau cum ar spune americanii "Can you practice what you preach?" Ne întâlnim deseori cu situaţii de genul acesta când ne trezim că discutăm "matur" despre unele lucruri şi, în special, despre alţii (fiindcă ne pricepem la asta) însă o mică privire înăuntrul nostru n-ar reflecta decât faptul că nu de puţine ori suntem deficitari în a trăi ceea ce şi spunem.
People are precious. They are way too valuable not to fight for them. To fight next to them, helping them win their own battles, or to fight with yourself in order to keep them in your life. Either way, you fight for them – either to help them or to keep them. But never give up on people. They are imperfect (just as you are), they have their flaws, their annoying sides and they also make many mistakes. But they also have their scars, their hopes, their failures, their ups and downs. And above all else, they have a heart which can reveal awesome and valuable stuff if you’re willing to dig deep enough and invest your time in discovering their heart.
Every human being has two stories: one they share with the world. And one they share only with those who’ve diligently committed to pay attention. Now, this second story is the real deal. The other one… mneah… is usually just a façade…
Our job is to listen to people’s hearts, discover their stories and maybe share ours with them too… this way we can make sure we haven’t missed any precious soul that we had the chance to meet…
Friendship is a priceless gift that cannot be bought or sold, but its value is far greater than a mountain made of gold. For gold is cold and lifeless, it can neither see nor hear and in a time of trouble, it is powerless to cheer. It has no ears to listen, nor heart to understand. It cannot bring you comfort or reach a helping hand. So when you ask God for a gift, be thankful if He sends not diamonds, jewels or riches, but… the love of a real, true, close friend.
(Author: Unknown)
